Prietenele mele mamici mi-au spus ca au aflat sexul bebeilor la 12 saptamani. Asa ca m-am dus la ecografia de la 13 saptamani plina de entuziasm. Acolo m-am bosumflat. “Nu se vede, e prea mic”.
Am asteptat controlul de luna asta cu sufletul intre amigdale. Si ii spuneam in fiecare zi bebelului sa stea cum trebuie “la poza”.
Azi, dupa 2 nopti nedormite, m-am prezentat la control. “Doamna doctor, nu mai pot! Trebuie sa stiu! Nu mai dorm noaptea!” Binenteles ca ea s-a amuzat copios de disperarea nerabdara mea 
Il cheama pe tati inauntru si incepe sa caute. “Nu stiu pe care voi dezamagi, dar e fetita”. Chiar si acum se zbarleste parul pe mine! Singura mea replica a fost “pe bune???” dupa care au inceput sa-mi sioiasca lacrimile. Tati cred ca isi inghitise limba pentru ca nu mai zicea nimic. Am impresia ca nici nu a mai respirat vreo 2 minute
28 de ani am crezut ca stiu ce este fericirea. Nu stiam nimic. Sa vezi ghemotocul ala dand din picioare in burtica ta (pentru ca pitica este FOARTE activa) si sa afli ce este, aia e fericirea. O senzatie care nu va fi depasita decat de primul in moment in care o voi tine in brate.
Pe fata mea! Pe fata noastra Pe puiul de om pe care il iubim de cand era doar blastocist. Pe cea care a devenit deja viata noastra!
Ii multumesc lui Dumnezeu (si inca unei persoane tot de acolo de sus) pentru bucuria pe care o simt azi.
Seara buna dragii mei, a mea e nemaipomenita!
Mie mi-au dat lacrimile citind rândurile tale! Te cunosc de puțin timp și doar prin ceea ce scrii aici, dar mă bucur pentru voi! Să ai sarcina ușoară și să vă bucurați de fata voastră! Doamne ajută!
Multumesc mult Maria!
Toate cele bune si tie!